„Cotroceni palat frumos scoate javra de la os”

Peste 1000 de persoane au participat la mitingul USL la Sibiu cu ocazia lansarii candidatilor la primariile din judetul Sibiu si pe cei de la Consiliul Judetean
Sos satul copiilor Cisnadie si SOS Centrul de Consliere Si Sprijin pentru Copii si Parinti Cisnadie au amenajat salile de activitati si au pregatit programele artisitice pentru ziua de luni 25 octombrie atunci cand Satul Sos va fi deschis publicului, in cadrul programului copii vor desfasura activitati precum: traforaj, lucru manual, desen, teatru, interpretari muzicale si multe altele
Conferinta a implicat un numar de 12 tineri din regiunea centru a Romaniei care au dezbatut probleme si deasemenea si solutii la problemele discutate, dupa prima etapa de identificare a problemelor si solutiilor s-a redactat o rezolutie unde sunt prezentate pe scurt nevoile tinerilor si solutiile care tinerii le cosidera a rezolva nevoia. In a doua zi in cadrul conferintei au fost invitati peste 40 de reprezentanti ai institutiilor, din pacate nu au sosit decat 2 dintre care unul dintre ei a declarat ca a fost in trecere in urma invitatiei a dorit sa treaca pe la conferinta desi se gandea spune el “Oare cat timp o sa pierd cu ei pe acolo” cam asa a fost citatul domnului primar. Daca noi in calitate de reprezentanti ai institutiilor publice nu vin sa vada cu adevarat nevoia si solutia atunci cum dorim sau cum considerati ca se vor lua in considerare acestea de catre autoritati, de aceea legea e interpretata fel si chip si nu se pliaza nici oadata pe nevoile cetateanului de aceea este nevoie expresa ca autoritatile sa participe la aceste dezbateri si bine inteles sa puna in practica cele discutate.
Colegii au fost foarte motivati si au dorit sa-si justifice punctele prezentate in rezolutie au fost probleme leagte de tinerii proveniti din casele de copii, despre mediul educational romanesc, nivelul de implicare civica si
Am fost ca sa spun asa pentru ultima data voluntar in cadrul programului sibiu 2007 care a avut un an plin de surprize activitate si multa munca, poate asa am reusit si noi sa ne dam seama ca ce inseamna un proiect si cum se organizeaza el, Mai multe detali le aveti pe www.sibiu2007.ro